Donați 2% copiilor din centrele de plasament

Și tu poți susține o cauză nobilă! Redirecționează 2% pentru copiii din centrele de plasament. Orice sprijin este foarte important, iar pentru ajutorul tău, îți mulțumim.

IMG-20160212-WA0000

DESCARCĂ CEREREA AICI

DESCARCĂ INSTRUCȚIUNILE DE UTILIZARE AICI

Despre Asociația ”Aici pentru Tine” Brașov

Asociația „Aici pentru Tine” este o organizație non-guvernamentală, care contribuie la dezvoltarea comunității tinerilor din centrele de plasament, a celor din medii sociale nefavorabile și a mamelor maltratate. Ne implicăm, punem suflet și sprijinim cazuri cu povești de viață impresionante. Proiectele noastre se desfășoară în tot județul Brașov.

Valori: Educație, Implicare, Suport, Schimbare, Dezvoltare

Misiune: Inițierea, extinderea, îmbunătățirea serviciilor sociale integrate pentru persoanele și grupurile marginalizate, pentru copii abandonați, mame maltratate, tineri cu rezultate deosebite, recunoscute național și internațional, promovarea drepturilor recunoscute de legislația în vigoare.

Pe plan social, dorește integrarea și consilierea mamelor maltratate, a copiilor abandonați, a grupurilor marginalizate, prin diferite activități comune, cat și prin găsirea unui loc de muncă pentru aceștia.

Pe plan educational, dorește susținerea copiilor cu rezultate excepționale sau nu, din centrele de plasament sau medii nefavorabile, prin educarea acestora, ajutându-i să participe la diverse cursuri specializate sau susținerea acestora în timpul școlii de stat.

Asociația ”Aici pentru Tine” este autorizată de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în conformitate cu prevederile legii 172/2012, să acorde servicii sociale pe o perioadă nedeterminată.

De asemenea, Asociația deține un protocol de colaborare cu Direcția Generală pentru Asistența Socială și Protecția Copilului din Brașov cu scopul derulării de activități instructiv-educativ-culturale (spectacole, expoziții, simpozioane etc.) pentru și împreună cu beneficiarii centrelor de plasament din subordinea Direcției. Totodată, activitățile derulate în baza protocolului de colaborare vizează și activitățile de inițiere a copiilor și tinerilor pentru a le asigura o viață independentă, activități de orientare în carieră, sprijin și consiliere.

Donează acum 2% copiilor din centrele de plasament!

Donează 2% copiilor din centrele de plasament